Pentru cei care nu sunt familiarizati cu tipurile de tahografe, vom prezenta succint prin ce se caracterizeaza fiecare, precum si cateva informatii despre istoria acestor dispozitive care au ajuns sa fie obligatorii pentru transporturile rutiere.
Inventia primului tahograf din lume (1920) ii este atribuita lui Max von Weber Maria, cunoscut si pentru crearea reportofonului si s-a nascut din necesitatea companiilor de la caile ferate de a urmari activitatea feroviara, putand mai lesne depista neregulile. Cu timpul, aceasta descoperire a fost perepetuu modernizata. Inca din 1952, acest aparat, intr-o forma, bineinteles, mai rudimentara decat cea actuala, a servit in eficientizarea transporturilor rutiere pe continentul european. In principal, rolul unui tahograf este de a indeplini urmatoarele: sa inregistreze viteza cu care ruleaza un autovehicul, sa inregistreze timpii de odihna si cei de lucru ai conducatorilor auto, alaturi de depasirile de viteza.
Spre deosebire de tahografele analogice, cele digitale imbunatatesc receptarea datelor si ajuta la o mai buna indexare a acestora. De regula, tahografele analogice se gasesc la modelele mai vechi de autovehicule de transport. In prezent, vehiculelor nou-inmatriculate le sunt destinate doar tahografe de ultima generatie.
Montarea de tahografe digitale este utila operatorilor de transport moderni, deoarece ii ajuta cu multa ingeniozitate sa planifice cursele si pot contribui la lamurirea situatiilor care implica accidente rutiere, prin coroborarea datelor si marturiilor oculare in scopul stabilirii cauzei. De asemenea, pot servi sindicatelor care apara drepturile soferilor la o remunerare corecta, conform activitatilor desfasurate in special cu autovehicule tip camioane, autobuze si autocare.