Zilele trecute, in fata focului, discutam cu niste prieteni despre amintirile din copilarie. Vacantele petrecute cu parintii la mare sau la munte, prieteniile legate, mancarurile care ne-au incantat simturile si pe care incercam sa le reinviem in bucatariile noastre. Sincer orice ai face nu sunt la fel, nici ca gust, dar nici ca atunci cand sunt servite in aer liber, la iarba verde sau la umbra unui copac. Fiecare si-a depanat cate o amintire care i-a ramas si astazi vie in minte.
Asa a venit si randul meu. Povestea mea incepe cand, adolescenta fiind, am mers cu parintii in concediu la munte. Mergeam si la mare cateva zile, dar muntele pentru noi era ceva mistic, misterios si bun de explorat. Am colindat aproape toata tara, Predeal, Sinaia, Busteni, Nordul Moldovei, cu toate manastirile cladite de Stefan cel Mare, Valea Oltului, Covasna, etc.
In acel an am mers in tinutul dacilor liberi, in Maramures, la Borsa. Drumul a fost lung si obositor, am calatorit cu trenul o zi. Am schimbat vreo trei, pana am ajuns la Viseu de Sus. Zona era parca desprinsa dintr-o poveste. De la Viseu la Borsa am mers cu Mocanita, un tren vechi cu abur care te transpunea parca intr-o alta lume, in alt secol. Drumul serpuit printre munti, era fostul drum al minerilor ce scoteau aurul pe care strainii il cautau cu atata ardoare. Aurul dacilor pe care romanii nu l-au gasit niciodata.
sursa: primariaborsamm.ro
Spre amiaza am ajuns la Borsa. Statiunea se afla intre munti, iar privelistea de la balconul vilei Bradet era magnifica. Aveam trei mese pe zi pe care le serveam la o cantina aflata la 200m de hotel. In acea seara am mancat ceva ce nu mai intalnisem in nici un meniu pe unde mai colindasem. Sarmale cu pasat. Cand am gustat am ramas uimiti de gustul dulceag si aroma porumbului din compozitie. Nu mai mancasem niciodata sarmale de post in acest fel. Cu orez, ciuperci, nuca, samburi de dovleac da, insa cu pasat niciodata. Tata care era carnivor din fire, la inceput a strambat din nas, dar dupa ce a infulecat vreo doua, a tras platoul langa el. A mancat vreo cinci, tinand cont ca in Maramures sarmaua e cat pumnul.
Am incercat si eu acasa sa fac acest preparat dupa retete luate de pe net, dar niciodata sarmalele cu pasat n-au avut gustul celor din Borsa. Dar sa lasam mancarea si sa colindam Tara Oasului la pas. Am urcat muntii pe la Cascada Cailor, cautand o stana de unde sa ne procuram, unt, branza si smantana, ca la magazin nu gaseai.
Ajunsi la stana, ciobanii pusesera de mamaliga. Dupa ce tata s-a targuit cu ei pentru cele de trebuinta, oierii ne-au imbiat la o strachina de mamaliga cu jintita. Jintita e zer fiert cu urda. Vreau sa spun ca e mancarea zeilor, mamaliga fiartă in lapte cu un bot de unt si un polonic de jintita, care face cat nu stiu ce branzet sofisticat. Gustul e nemaipomenit, iar mancata dintr-o strachina de pamant, folosindu-te de o lingura de lemn e sublima.
Am mancat apoi o tocana ciobaneasca de oaie cu boia si paine cu cartofi. Ca sa ne ostoim setea, am baut cate o cana cu lapte batut, rece si acrisor. Satui de atata mancare ne-am tras la umbra brazilor pentru siesta. Am atipit pe iarba verde si vreau sa spun ca n-am mai dormit niciodata de atunci asa de bine si de linistit. Parca timpul se oprise in loc. Simt si acum mirosul brazilor si ciripitul pasarelelor.
Sursa: vocea.biz
Spre amiaza ne-am luat ramas bun de la oieri si am luat-o la vale sa nu ne prinda noaptea pe munte. Un alt loc care mi-a ramas in amintire, e cimitirul vesel. M-a intrigat fiindca e singurul cimitir din care iesi razand. De obicei cand citesti inscrisurile de pe cruci iti vine a varsa o lacrima pentru cel dus, aici insa erau insirate lucruri hazlii din viata celui mort. Troitele care mai de care mai viu colorate si inscrisurile mai neobișnuite si hilare. O legenda vie a Tarii Zarandului a ramas Pintea haiducul. Varful Gutai e varful de unde legenda spune ca Pintea cu haiducii lui au sarit fiind incojurati de austro-ungari si au scapat fara nici o zgarietura.
Tara Motilor e un loc de poveste, unde am intalnit oameni buni si gospodari. Mergeam dupa ceapa de apa si dupa slana sa cumparam de la localnici. Bani luau cat sa nu zici ca nu i-ai platit, mai mult de pomana. Ba chiar te cinsteau cu un pahar de horinca. Noua la copii ne-au adus cate o strachina cu samburi de nuca si miere de albine. O bunatate alaturi de o cana cu apa rece de izvor. Am stat doua saptamani, dar in ziua cand am plecat, am lasat o parte din inima mea acolo.
Am legat multe prietenii care apoi s-au pierdut de-a lungul anilor. Au trecut 25 de ani de atunci si sper sa mai ajung in acele locuri de poveste macar o data. O sa spuneti, ce te tine sa nu te duci? Ei timpurile s-au schimbat, banii nu mai au valoare ca alta data, iar timp de vacanta nu prea e, dar speranta moare ultima. Asa am aflat de momondo.ro, care iti poate afla locuri de cazare in locurile pe care vrei sa le vizitezi, iti pot gasi bilete de avion la preturi pentru toate buzunarele. De asemenea te ajuta sa afli de unde iti poti inchiria o masina cu care sa te deplasezi unde vrei fara sa mergi cu transportul in comun. Cautand Borsa pe momondo am gasit o gama larga de hoteluri si pensiuni. Cred ca voi alege o pensiune fiindca au preturi acceptabile chiar, daca se afla la o distanta de cativa kilometri de Borsa. Tot de la momondo voi inchiria o masina cu care voi explora zonele dragi mie. Acum visul meu poate deveni realitate.
Va invit si pe voi sa povestiti in comentariile de la acest articol care este cea mai frumoasa amintire pe care o aveti din calatoriile voastre. Veti avea sansa de a castiga: un city-break de 500 euro sau unul dintre cele 5 vouchere de calatorie in valoare de 50 euro.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.
