Romania, o tara candva numita Granarul Europei, acum importa cereale din China, Egipt sau Thailanda. Sate intregi au ramas pustii de cand febra occidentului ne-a facut sa lasam in urma parinti, copii si bunici. Imi aduc aminte prin anii 90, cand a plecat o familie de romi de pe strada mea. Dupa un an s-au intors cu doua masini si au inceput sa isi construiasca o casa precum un palat. Babele susoteau pe la colturi: „Ai vazut ce de bani au facut astia intr-un an?”. Cand vecinii au inceput sa ii intrebe: „de unde au facut atata banet?”, raspundeau ca daca femeile fac menajul la batrani si barbatii muncesc in agricultura, faci o suma de bani frumusica sa iti permiti si tu o masina, ba chiar sa-ti faci alta casa.
Daca vor sa mearga la munca si alti vecini ei ii ajuta, ca doar si-au facut relatii. Incet, incet au inceput sa plece si alti vecini, dusi de amicii nostri la munca. S-au intors si ei cu ceva bani, unii mai multi, altii mai putin, unii cu un Mercedes, ca era masina de fite pe atunci, altii i-au cheltuit la fel de repede cum i-au facut si au luat drumul exilului din nou. Anii au trecut, unii au ramas in tara in care muncesc, unii s-au intors acasa si lucreaza pe unde pot, altii stau la carciuma cat e ziua de lunga asteptand ajutorul social sau alocatia copiilor.
Sate intregi fie au ramas pustii fiindca cei tineri, fie sunt plecati in lume pentru un trai mai bun, fie s-au mutat in alta parte a tarii unde au un job bine platit. Distanta, dar si stresul de zi cu zi, i-au facut sa isi vada parintii tot mai rar. Cand acestia intr-un final s-au dus la cele vesnice, casa, pamanturile si agoniseala lor de o viata au ramas in paragina.
Am vazut zeci de sate aproape pustii, campurile care odata iti bucurau ochii prin frumusetea lanurilor de grau, porumb, floarea-soarelui, dealurile care altadata gemeau sub greutatea pomilor fructiferi si a vitei de vie, acum arata ca dupa un razboi atomic. Asa ca mi-ar place sa initiez o campanie de reinviere a satelor romanesti, a ogoarelor care pot hrani nu numai populatia Romaniei ci chiar ar merge si la export. Apoi ar da de munca la o gramada din oamenii ramasi fara job, care iubesc viata la tara, aerul curat si mancarea sanatoasa.
Copii ar trai intr-un mediu nepoluat, ar invata sa iubeasca animalele, sa le respecte, sa nu le loveasca, ci sa invete ca o mangaiere poate imblanzi chiar si o inima rece. Campania ar fi una de repopulare a satelor, de reinviere a traditiilor si de a convinge cati mai multi tineri ca si in Romania, daca vrei, poti trai decent fara sa renunti la parinti, copii sau la persoana iubita. Cui nu i-ar place sa se trezeasca dimineata in cantatul cocosilor, sa bea o cana de lapte proaspat muls de la vacuta sau caprita proprie, sa infulece un codru de paine calda scoasa din cuptor?
Dupa o zi de munca la camp, cand vii acasa sa te astepte copii sau nepotii la poarta, intrebandu-te ce le-ai adus. Din deseaga in care ai avut mancarea la camp, scoti un pumn de nuci si doi ciorchini de struguri, dolofani ca doi purcei de lapte. In ulcica de pamant in care ai avut apa, stau doi faguri mustind de miere, de la stupii din paduricea de salcam.
Haideti sa incercam sa reinvatam sa traim asa cum au trait strabunii nostri. Ei nu aveau atata tehnologie ca acum, noi o avem si nu o folosim pentru a deveni proprii nostri stapani.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018, la proba sponsorizată de brokerul de credite – AVBS Credit: www.avbs.ro, compania de intermedieri credite bancare numărul 1 în România, după cifra de afaceri, în topul companiilor cu capital 100% românesc, în domeniul brokerajului bancar. Visează… Obține cu AVBS!
