Amintiri din timpurile vechi Poveștile bunicii încă îmi răsună în urechi. În tinerețe aceasta era croitoreasă pentru diverse familii de nobili, așa a reușit de multe ori să participe la
Frumusețea părului vine de la Loncolor UltraFrumusețea părului vine de la Loncolor Ultra
Am avut placuta surpriza sa primesc spre testare la alegere cateva produse Loncolor Natura. Din gama larga de vopseluri pentru par si produse de ingrijire a parului am primit spre testare
Ajutorul casei noastre de la laveteindustriale.roAjutorul casei noastre de la laveteindustriale.ro
Bătrânețea și curățenia continuă Cât am fost tânără îmi plăcea să mă plimb foarte mult, să fac mișcare și să mă simt bine. De când am ieșit însă la pensie
Avantajele unui fotoliu cu masajAvantajele unui fotoliu cu masaj
Odată cu trecerea anilor… Este foarte greu să fugi de timp, să scapi de bătrânețe și de problemele care vin o dată cu aceasta. Îmi amintesc și acum cât, de
Un credit rapid prin AVBS CreditUn credit rapid prin AVBS Credit
Toata viata m-am legat de creditele bancare. Primul a fost credit de nevoi personale, din care mi-am achizitionat un aragaz pe care il mai am si acum dupa 20 de
In 3 minute parul dispare ca prin FarmecIn 3 minute parul dispare ca prin Farmec
A venit primavara si incepem sa dăm jos din cojoace. Mai ales doamnele au început să își scoată rochițele si fustele la plimbare, și nu-i așa, să își etaleze gambele.
What I want from Dresslink?What I want from Dresslink?
Two days ago I decided to make a new order on the website dresslink.com, especially because I was so happy last time I lifted package. This time I was able
Prietenul meu DiegoPrietenul meu Diego
Casa este oaza in care ne incarcam bateriile dupa stresul cumulat la serviciu si corvoada cotidiana. Asa ca petrcandu-ne cel mai mult timp acasa , casa trebuie sa ne ofere
Nunta in stil Toujour LamourNunta in stil Toujour Lamour
Nunta este un eveniment important din viata fiecaruia si una din tainele bisericii crestine. Asa ca fiind un eveniment pe care in majoritatea cazurilor il faci odata in viata vrei
Cumparaturi de la MediaDotCumparaturi de la MediaDot
Calculatorul acel creier artificial pe care il poți pune la încercare punându-i întrebări iar el îți răspunde cu promptitudine. Așa că el, calculatorul, a devenit un nou membru al familiei