Paradisul Florilor flori Clivia(Crinul roșu)

Clivia(Crinul roșu)

wpid-fotografie1222

Clivia este o plantă originară din sudul Africii, unde creşte pe terenuri mlăştinoase. Frumuseţea şi misterul florilor sale au adus-o în Europa în 1854. La noi în ţară este puţin răspândită, fiind mai mult o plantă decorativă în ghivece de apartamente. Are rădăcini groase, cărnoase şi se distinge prin dispoziţia frunzelor şi frumuseţea florilor. Clivia are frunze verzi închis, lucioase, subţiri şi lungi, dispuse în formă de evantai circular, din mijlocul cărora, pe tije florale groase şi înalte, se formează o inflorescenţă de forma unui mănunchi de flori mici colorate în roşu-oranj, având la unele specii, în centru, culoarea galben, asemănătoare cu florile de crin.
wpid-fotografie1204

Rezistă la schimbările bruşte de temperatură
Clivia se înmulţeşte primăvara, după înflorire, prin separarea micilor tulpini noi ce au apărut la planta-mamă şi plantarea lor în ghivece medii ca mărime. Ca orice plantă de apartament, clivia trebuie îngrijită în fiecare anotimp; frunzele ei de culoare verde închis, în forma de panglică, groase şi cărnoase se menţin pe tot parcursul anului. Clivia este o plantă puţin pretenţioasă, rezistând bine în încăperile cu atmosferă uscată şi la schimbările bruşte de temperatură. Poate fi păstrată în apartamente timp de mai mulţi ani. Vegetează aproape tot anul. Începe să înflorească în anul trei sau patru de cultură… Se cultivă într-un amestec de pământ format din: pământ de frunze sau mraniţă, pământ de ţelină şi nisip.
wpid-fotografie1223
Atenţie la anotimpuri!
În timpul iernii, plantele se ţin, dacă este posibil, la 8-10 grade Celsius şi se udă moderat. Din timp în timp se înlătură praful depus pe frunze cu o cârpă uscată sau uşor umezită. Când tija florală atinge cinci, şapte centimetri, plantele se udă mai des, se ţin la căldură, la aproximativ 18 grade Celsius, în locuri cât mai bine luminate. Dacă nu se urmăreşte obţinerea de seminţe, după înflorire se înlătură tija florală. În timpul verii se poate ţine pe fereastră sau în grădină, la semiumbră. Se udă abundent, iar la trei, patru săptămâni se administrează îngrăşăminte minerale lichide pentru plante cu flori (1g/1 litru apă). În septembrie, plantele se reintroduc în sere sau în camere.
wpid-fotografie1205
Repaus obligatoriu
Anual, primăvara, substratul, format dintr-un amestec de pământ de grădină, mraniţă şi nisip, de la suprafaţa ghiveciului trebuie înlocuit cu unul proaspăt. Stagnarea apei în sol poate produce descompunerea rădăcinilor. Planta necesită, pentru a înflori în primăvara următoare, o perioadă de repaus, din noiembrie până în februarie, de aceea iarna se va amplasa într-un spaţiu cu temperatură mai scăzută şi se va uda la intervale mai mari, până încep să-i apară bobocii. Atunci se mută într-un loc cu multă lumină.
Pe rădăcinile rizomatoase apar rămurele tinere, ce se transplantează în alte ghivece. Se cultivă foarte uşor, dar la fel de uşor poate fi pierdută dacă nu i se acordă îngrijirea necesară. Tot primăvara se va face transplantarea plantei în ghivece, care să cuprindă rădăcinile groase ale plantei cât mai restrâns.

Înflorirea apare în perioada februarie-aprilie, pe o tulpină rigidă şi durează mai multe săptămâni. Florile pot avea culori de la roşu-portocaliu la galben-pal, au formă de cornet şi sunt grupate în inflorescenţe.La noi insa clivia inflorit acum.Pozele sunt din arhirva personala.

wpid-fotografie1224

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Related Post