Paradisul Florilor 1.Articolele mele personale,2017 Protecția oferită de o frana bicicleta !

Protecția oferită de o frana bicicleta !

Îmi aduc și acum aminte cât de fericită eram cât tatăl meu mi-a cumpărat prima bicicletă. Chiar dacp trebuia să o împart cu fratele meu tot mă simțeam foarte bine când urcam pe ea. Îmi plăcea să merg în vârful dealului de la noi din oraș și să pornesc cu viteză până în vale. Nu am găsit nimic care să se compare cu acel sentiment de libertate pe care îl simțeam. La scurt timp după ce am primit bicicleta frana s-a stricat. Acela a fost momentul în care tatăl meu ne-a interzis să ne mai urcăm pe ea.  Pe timpul acela, din păcate nu existau magazine din care să se poată cumpăra frana bicicleta.

Acum însă lucrurile s-au schimbat și există magazine specializate din care se pot cumpăra frânele. Tocmai de aceea atunci când am decis, alături de soțul meu, să le luăm fetelor biciclete am căutat un astfel de magazin.

Unde am descoperit frana bicicleta de vanzare? 1

 

Maryon este site-ul care mi-a oferit frana bicicleta. Tocmai de aceea am decis să vi-l prezint și vouă. Doar gândiți-vă cât de ușor va fi să le reparați celor mici bicicleta. Ei trebuie să fie mereu protejați și să poată la orice oră să încetinească. Tocmai de aceea este foarte important ca bicicletele să aibă frână.

Nu puteam să le răpesc fetelor mele plăcerea de a merge pe bicicletă, mai ales că acum se poate cumpăra frâna direct online. Pe site sunt disponibile mai multe modele deci trebuie avută mai multă grijă atunci când se alege frana. Nu se niște niciodată cât cel mic va avea nevoie să o folosească și mai bine să fie prezentă decât să lipsească.

De asemenea frana este foarte importanta și în primele zile, cele în care cel mic învață să meargă pe bicicletă. El se va putea folosi de frână pentru a încetini ori de câte ori va simți că pierde controlul. Bicicleta este cel mai frumos cadou pe care îl poți face unui copil. Pe lângă faptul că acesta va învăța să meargă pe ea va și face mișcare.

Bicicleta este un real ajutor pentru toți copii! 2

De ce spun asta? Ei bine sunt mai multe motive:

  • Copilul va învăța că orice este posibil dacă vrei. Sunt sigură că vă amintiți cu toții primele căzături cu bicicleta, cu toate acestea nu cred că ați renunțat la ea.
  • El va face mișcare. Mersul pe bicicletă este considerat un adevărat sport și astfel cel mic se va putea păstra în formă și pe deasupra se va putea bucura de noua bicicletă.
  • Pentru că micuțul va prefera să petreacă mai mult timp afară. Trăim într-o lume în care cei mici sunt asaltați de tehnologie. Tocmai de aceea părinții trebuie să se asigure că ei petrece suficient timp afară. Bicicleta îl poate ajuta pe copil să uite de internet și desene iar asta este desigur un atuu.

Pe lângă aceste motive mai există și multe altele. Un lucru este cert bicicleta este foarte bună, mai ales dacă are și frana bicicleta.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Related Post